Scrisoare catre Moshu’
E devreme inca, dar am inceput de pe acum cu Moshu’ ca sa aiba timp sa imi indeplinesca dorintele pana la iarna…
“Draga Mosule, Chiar daca nu ti-am scris niciodata, in fiecare an mi-am dorit acelasi lucru. In fiecare an, in fiecare zi, in fiecare ceas, in fiecare clipa imi doresc neincetat acelasi si acelasi lucru.
Imi doresc sa am puterea sa cred in imposibil, imi doresc sa am senzatia ca pot cuprinde marea dintr-o privire, imi doresc sa pot urca muntii si sa am puterea sa o iau de la capat, sa intind bratele spre cer si atunci cand le inchid sa cred ca am cuprins Universul, sa prind un fulg de nea si sa-l daruiesc, in toata splendoarea lui, cuiva drag, sa adun picaturi de ploaie si sa-mi fac din ele colier, sa pot aduna toate florile din lume ca sa le pun la picioarele persoanei iubite si ele sa-i sopteasca toata iubirea mea. Imi doresc sa pot vorbi cu stelele si ele sa-mi spuna misterele noptii, sa pot convinge natura – pasari, copaci, vant, ploaie, zapada sa duca cu ele oriunde in lume iubirea mea si dorul meu. Sa le duca pana acolo unde il vor gasi pe el si atunci sa-i cante, sa-i adie, sa-i ploua, sa-i ninga tot ceea ce sunt eu si tot ceea ce simt pentru el.
Si cand la ceas de seara, pe usa va intra el, nins de iubirea mea, vom fi inteles amandoi ca m-a gasit si ca l-am gasit.
Deci Mosule cam asta imi doresc de Craciun.”
Voi fi si eu perfecta
Copil fiind, ma temeam ingrozitor ca nu sunt cu nimic diferita de ceilalti: nu eram nici mai frumoasa, nici mai desteapta, nici mai iubita decat fetitele de varsta mea. Ba parca prietena mea cea mai buna de pe atunci era cu putin mai mult din toate acestea decat mine. Ma ascundeam din aceasta pricina in lumea imaginara pe care bunica mea o ticsise cu povesti despre printi, balauri si zane. Deveneam acolo ceea ce nu eram in viata de zi cu zi: perfecta. In vis stiam tot si puteam tot. Nu eram neindemanatica, nu eram prostuta si nici zaluda. Nu mi se intampla nicicand, in lumea de vis desigur, sa fiu luata prin surprindere, sa fiu prinsa nepregatita, sa mi se puna intrebari ale caror raspunsuri nu le-am gasit pana astazi.
Cu trecerea anilor m-am maturizat si am suferit toate consecintele acestui proces dureros. Am invatat ca nu poti sterge cu buretele evenimentele nefericite din viata ta numai pentru a le reface dupa bunul plac in lumea visurilor. Am invatat, cu greu, ca trebuie, insa n-am prins inca tehnica maiastra, sa iti recunosti greselile si sa le accepti. Mi-a fost clar inca din primele clipe ale adolescentei ca nu voi fi iubita de toti barbatii din Univers, ca nu vor cuceri regate si nu vor omori balauri doar de dragul meu. Dar inca mai sper ca va exista unul. Doar unul.
Am acceptat aproape toate dezavantajele maturitatii, m-am obisnuit sa le tolerez prezenta, insa nu pot si nu vreau sa cred ca intr-o zi nu voi fi, in ochii barbatului iubit, perfecta.
Inca in prima clipa in care un barbat, caruia eu ii oferisem prezumtia de perfectiune, mi-a spus ca mi-ar sta mai bine daca as slabi cateva kilograme, l-am alungat. Nu din orgoliu si nici ingamfare, ci pentru ca am stiut ca nu ma va iubi nicicand, cel putin nu asa cum mi-as fi dorit eu.
Atunci cand iubitul meu mi-a spus ca ma iubeste exact asa cum sunt, m-am intristat si am simtit pentru intaia oara amenintarea sfarsitului. Pentru ca printre aburii iubirii incepuse sa imi zareasca defectele.
Nu ma pretind a fi perfecta. Nu sunt nici macar cu o singura calitate aproape de perfectiune. Insa sunt sigura, pentru am vazut in ochii celor indragostiti si am dedus din propria experienta, ca atunci cand iubesti nu poti sa vezi defecte, ci numai calitati.
Este evident: chiar daca nimeni nu este perfect pentru toata lumea, fiecare este exact asa cum trebuie in ochii celui care il iubeste. Pentru ca tocmai imperfectiunea ne determina sa ne dorim iubirea, se spunem despre dragoste ar fi oarba. Eu sper din tot sufletul sa fie astfel. Pentru ca in acest mod, intr-un final, mi se va indeplini visul din copilarie: sa fiu diferita prin ceva de oricare alta. Iar iubirea te face cu siguranta sa te simti speciala.
Ranirea reciproca, lege a iubirii
Iubesc fotografiile, iubesc ceea ce exprima ele. Mi-a ramas insa intiparita in memorie o fotografie pe care am primit-o cadou de la un prieten fotograf. Imi spunea ca este una dintre cele mai bune fotografii ale sale. Nu am inteles niciodata de ce. Este fotografia mea, iar eu nu sunt o frumusete veritabila, nu am un corp de invidiat, nu sunt nici prea fotogenica, iar barbatii nu intorc capul dupa mine atunci cand merg pe strada. Privesc din cand in cand la ea, fotografia mea, chipul meu, trasaturile mele… trebuia sa fiu eu in acea poza, dar nu sunt eu, nu ma recunosc in ea. Refuz sa-mi vad expresia de durere care se intrezareste in privirea zambitoare. Ochii nu ma recunosc, iar sufletul insusi ma reneaga, soptindu-mi: ‘E o straina, nu esti tu!’ Se spune ca fiecare chip spune o poveste care poate sa cutremure, sa impresioneze, sa produca zambete, sa inspaimante sau sa dea lamuriri. Ma uit mai atent la o alta fotografie facuta in urma cu cativa ani, vad un chip familiar pe care l-as recunoaste dintr-o mie. Sunt eu! Obisnuiam sa ma privesc in aceasta poza ca intr-o oglinda pentru ca imi placea ceea ce vedeam in ea. Vedeam credinta, vedeam speranta, tarie de character, inocenta, o mare disponibilitate sufleteasca si mai ales multa iubire.
Ce s-a intamplat in timp? Unde au disparut toate acestea? Ei bine, m-am schimbat. M-am transformat intr-un suflet rece, sterp, incapabil sa mai fie sensibilizat de dovezi de afectiuni si de vorbe frumoase, un suflet imun la tot ceea ca ar putea sa-i aduca un alt fel de fericire. M-au schimbat oamenii, circumstantele si iubirea. M-am schimbat eu chiar atunci cand eram sigura ca nimeni nu o reuseasca vreodata sa ma schimbe. Nu am invatat nimic extraordinar in cei cativa ani care au trecut. Am invatat in schimb cum functioneaza legea ranirii reciproce si scenariul pe care ii urmeaza aceasta: Doua personaje, un barbat si o femeie, se iubesc mult si intens. Urmeaza un moment de slabiciune in aceasta relatie si el calca stramb. Ea afla, sufera, plange, rabda, iarta, dar nu poate sub nicio forma sa uite, doreste sa se razbune, nu stie inca cum, dar afla. Si il insala la randul sau… Doar pentru a-l rani, stiind ca-i produce suferinta.
Victor Hugo spunea ca ‘iubirea nu se opreste niciodata la jumatate de drum: sau te pierde, sau te mantuie’. Mie iubirea mi-a facut mult rau pentru ca nu am stiut sa iubesc ponderat, nu am stiut sa iert si sa cer iertare. Am asteptat sa primesc totul si cand am primit mai putin decat credeam ca mi se cuvenea, am simtit ca universul este prea mic ca sa cuprinda atat de multa durere. Am vrut sa fac rau celui care m-a lovit…M-am simtit patetica si mica de fiecare data cand inselam voit. As vrea sa inventez drept scuze trairile de moment, instinctele sexuale sau pura pasiune, dar nu a fost nimic din toate acestea. Am inselat pentru ca stiam ca nimic nu-l doare mai rau decat faptul ca eu, care i-am apartinut doar lui, ma daruiesc si altui barbat. Premeditat, voit, fara sa-mi faca placere, doar pentru ca focul dorintei de razbunare sa nu mai ma arda atat de tare… Ce poate sa fie mai trist in dragoste decat sa stii ca sufletul iti este luat de cineva care nu are nevoie de el? Si daca el, cel care ma inselase nu mai avea nevoie de sufletul meu, ce mai conta atunci trupul?
A iubi inseamna a sti sa pledezi, sa cersesti, sa astepti, spunea un alt mare scriitor francez. Nu am facut nimic din toate acestea. Acel ceva minunat care a existat la inceput intre noi si care ne facea sa ne simtim impliniti unul langa celalalt, toleranti, slabi de inger, moi, puternici, confuzi, siguri pe noi s-a transformat in otrava. De ce ii ranim tocmai pe cei pe care ii iubim cel mai mult? De ce primim cele mai dure lovituri tocmai de la acele persoane de la ne asteptam cel mai putin si pentru care am fi dispusi sa facem cel mai mult? De ce atunci cand suferim, nu urmam indemnul biblic, intorcand si celalalt obraz, ci mai degraba ne ghidam dupa principiul supravietuirii, producand si noi suferinta atunci cand suferim? Am fost invatata ca sinceritatea este o virtute si ca un cuplu adevarat trebuie sa functioneze pe baza increderii. Am avut pretentia ca eu, fiind deschisa si corecta, sa mi se raspunda cu aceeasi moneda, uitand ca adevarul nu este intotdeauna o valoare absoluta care poate rezista incercarilor la care e supus in cadrul relatiilor intre oameni. Nu am stiut sa jonglez cu masurile, nu am gasit echilibrul perfect intre imaginea mea reala si valul de aparente. Nu am stiu sa ma protejez pe mine si am crezut ca fac demonstratii de tarie de caracter. Am dat in schimb dovada numai de slabiciune. As vrea sa fiu capabila sa ma privesc in poza primita cadou care a surprins dincolo de zambetele artificiale si clipele de adevar pur. As vrea sa o privesc de aproape cu sufletul de astazi, sa ma accept si sa ma recunosc asa sunt acum. Si privind-o, as vrea sa-mi spun ca: ‘Asta sunt eu’, fara ca sa-mi mai fie teama de persoana care am devenit .
Codurile si procedurile despre relatiile intime…
In vremuri stravechi femeia, cea din spatele ceaunului, avea un singur orificiu interesant pentru barbati si acela era folosit pentru procreere. In urma unui act simplu, de tip introducere si procesare, cel mai viteaz dintre aia mici (spermatozoizii) ii dadea in cap tovarasului ovul. Mai apoi, sexul devenea istorie. Barbatul isi satisfacea nevoile animalice in casele tolerante, iar femeia nu avea nevoi deloc… ea se ducea la biserica. In aceasta saptamana va voi lasa sa va desfatati cu un articol publicat in anul 1894 in ziarul “Ghid de spiritualitate” pe care l-am primit pe email.
Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital
Din Codurile si Procedurile despre Relatii Intime si Personale ale Statutului Marital intru Marea Sanctitate Spirituala a acestei Binecuvantate Comuniuni si intru Gloria lui Dumnezeu
de Ruth Smythers, mult iubita sotie a Reverendului L.D. Smythers, Pastor al Bisericii Metodiste din Arcadia, Confederatia Regionala de Est
Publicata in anul Domnului 1894, Ziarul Ghid de Spiritualitate:
“Pentru gingasa tanara femeie care a beneficiat de o buna educatie in Legile Domnului, ziua nuntii este, in mod ironic, atat cea mai fericita cat si cea mai terifianta zi din viata ei. Pe de o parte este nunta in sine, in care mireasa este atractia centrala intr-o frumoasa si inspirata ceremonie, simbolizand triumful ei in a-si asigura un barbat care sa ii indeplineasca toate nevoile pentru tot restul vietii.
Pe de alta parte este noaptea nuntii, in cursul careia mireasa trebuie sa platesca tributul, ca sa spunem asa, infruntand pentru prima oara teribila experienta a sexului. In acest punct, dragi cititoare, lasati-ma sa exprim un adevar socant. Exista cateva tinere femei care asteapta noaptea nuntii cu placere si curiozitate! Feriti-va de o asemenea atitudine! Un sot egoist si senzual ar putea usor sa profite de o astfel de mireasa. Trebuie sa nu uitati niciodata une dintre cele mai importante reguli ale Bisericii in ceea ce priveste Casatoria: daruieste putin, daruieste rar, si mai presus de orice, daruieste cu zgarcenie. Altfel, ceea ce ar fi o casatorie normala s-ar transforma intr-o orgie a destrabalarii sexuale.
Pe de alta parte, teroarea miresei nu trebuie sa fie extrema. Desi sexul este in cel mai bun caz revoltator si, in cel mai rau caz, dureros, trebuie indurat si asa a fost de la inceputurile timpului, deoarece este compensat de construirea unei relatii monogame si de copiii rezultati din aceasta.
Este inutil, in majoritatea cazurilor, ca mireasa sa incerce sa refuze o initiativa sexuala din partea mirelui. In timp ce barbatul ideal s-ar apropia de sotia sa doar la cererea acesteia si doar in scopul procrearii, asemenea nobilitate si lipsa de egoism nu poate fi asteptata din partea barbatilor obisnuiti. Majoritatea barbatilor va cere sa i se ofere sex aproape in fiecare zi. Mireasa inteleapta va permite maxim doua scurte experiente sexuale saptamanal, in timpul primelor luni de dupa casatorie.
Apoi, odata cu trecerea vremii, va trebui sa faca orice efort pentru a reduce aceasta frecventa. Sa te prefaci ca esti bolnava, somnolenta, durerile de cap sunt printre cele mai bune prietene ale nevestei in aceasta problema. Argumentele, certurile, mustruluielile si cicalelile s-au dovedit de asemenea a fi foarte eficiente, daca sunt folosite seara tarziu, cam cu o ora inainte de momentul in care sotul ar putea incepe procesul de seductie. Sotiile istete sunt mereu in alerta, cautand noi si din ce in ce mai bune metode de a refuza si descuraja pornirile amoroase ale sotului. O sotie buna trebuie sa ajunga sa reduca contactele sexuale la unul pe saptamana inainte de incheierea primului an de casatorie si la unul pe luna pana la sfaritul celui de-al cincilea an.
Pana la a zecea aniversare, multe sotii au reusit sa incheie perioada de a purta in pantece copii si au atins cel mai inalt tel, acela de a stopa definitiv contactele sexuale cu sotul lor. Dupa atat timp petrecut alaturi de sot, deja poate sa se bazeze pe dragostea copiilor si pe presiunile sociale pentru a-l tine acasa.
Precum trebuie sa fie mereu atenta sa tina cat mai jos posibil nivelul contactelor sexuale, mireasa inteleapta va fi cel putin la fel de atenta si cu limitarea modului si gradului de desfasurare a actului sexual. Majoritatea barbatilor are de la natura o inclinatie spre perversiune, iar daca li se ofera cea mai mica sansa va vor angaja intr-o mare varietate de practici mai mult decat revoltatoare.
Aceste practici includ printre altele: practicarea actului normal in pozitii anormale, atingerea corpului femeii cu buzele si limba, oferirea corpului lor gol pentru a fi explorat cu buzele sau limba de catre sotie. Nuditatea, discutiile despre sex, citirea unor povestiri despre sex, admirarea unor fotografii sau desene cu sugestii sexuale fac parte din obiceiurile adoptate rapid de barbati daca sotiile le permit. O mireasa inteleapta isi va face un tel din a nu ii permite niciodata sotului sa ii vada corpul descoperit si din a nu il lasa nici pe el sa se descopere in fata ei.
Sexul, atunci cand nu poate fi prevenit, va fi practicat doar in intuneric total. Multe femei au gasit util sa doarma imbracate noaptea: ele purtand camasi lungi din bumbac, iar ei pijamale. Acestea trebuiesc imbracate in camere separate si nu trebuiesc indepartate in timpul actului sexual. Astfel, doar o minima parte din piele este expusa.
Odata ce si-a pus camasa si a stins toate luminile din camera, mireasa trebuie sa se intinda tacuta in pat si sa astepte sosirea mirelui. Cand acesta intra in odaie, bajbaind prin intuneric, femeia nu trebuie sa scoata niciun sunet pentru a-l ghida in directia ei, deoarece ar putea fi considerat un semn de incurajare. Trebuie sa il lase sa se chinuie si sa spere ca se va impiedica si se va rani usor, bun pretext pentru a-i refuza accesul la favorurile ei sexuale.
In momentul in care sotul ajunge langa ea, mireasa trebuie sa stea perfect nemiscata. Miscarea corpului ar putea fi interpretata ca excitatie sexuala de catre sotul optimist. Daca incearca sa o sarute pe buze, sotia trebuie sa intoarca usor capul, astfel incat sarutul sa fie pe obraz. Daca incearca sa ii sarute palmele, va trebui sa stranga pumnii. Daca incearca sa ii ridice camasa si sa o sarute in orice alt loc, ea trebuie sa isi traga rapid camasa la loc, sa sara din pat si sa pretinda ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. Aceste actiuni ii vor tempera dorinta de a o saruta in locuri interzise.
Daca sotul incearca sa isi seduca sotia cu discutii lascive, aceasta isi va aminti instant o intrebare triviala, non-sexuala, pe care sa i-o adreseze. Imediat ce el raspunde, mireasa trebuie sa continue aceasta discutie, indiferent cat de frivola poate parea in acel moment. Intr-un final, sotul va intelege ca daca doreste sa intretina raporturi sexuale cu femeia sa, acestea vor trebui desfasurate fara alte inflorituri amoroase.
Nevasta inteleapta ii va permite sotului sa ii ridice camasa nu mai sus de talie, in timp ce el isi va desface doar partea din fata a pijamalei, pentru realizarea conectarii. In timp ce el pufaie si gafaie, ea va ramane perfect tacuta sau va purta comversatii plictisitoare despre treburile casnice. Mai presus de orice, sotia va ramane perfect nemiscata si, sub niciun motiv, nu va ofta sau geme in timpul actului sexual. Imediat ce sotul a incheiat treaba, sotia va incepe sa se planga de diferite probleme ce vor trebui rezolvate de catre sot. Multi barbati simt o placere sexuala majora in a se relaxa dupa comuniunea cu femeia lor, astfel incat sotia trebuie sa se asigure ca nu ii ofera nicio secunda de pace in aceasta perioada, de care el sa se poata bucura. Altfel, barbatul ar putea fi incurajat sa incerce din nou in curand.
Un factor pentru care mireasa trebuie sa fie recunoscatoare este faptul ca familia sotului, scoala, biserica si cadrul social au lucrat impreuna de-a lungul vietii acestuia pentru a insamanta in el un profund sentiment de vinovatie si rusine in ceea ce priveste sentimentele sale sexuale. Femeia inteleapta va profita de acest avantaj si isi va urmari telul sau de a limita initial aceste porniri barbatesti, iar apoi de a anihila total dorintele sotului de a se exprima sexual. “
PS: Din pacate, nu am gasit cu certitudine sursa originala a acestei variantei in romana, insa se pare ca aceste randuri s-au publicat intaia oara in “Ghimpele de Brasov”, anul 2, nr. 9, 17-23 Ianuarie 2008.
As vrea sa dorm, sa mor, sa uit…
imi este dor de clipele de fericire ce mi le-am refuzat odata, imi e dor de zambetul de altadata. mi-e dor de momentele in care iubeam dar nu stiam, in care ma iubeai, dar nu vroiam.
fiecare dimineatza ma aduce mai aproape de momentul in care voi uita ce ne-a legat, de ce am plans si m-am zbatut, de ce am vrut sa mor cand ai uitat sa ma iubesti, de ce as vrea sa ma topesc in lacrimi, sa dispar.
fiecare dimineazta ma aduce mai aproape de momentul in care voi uita de glasul tau, de mana ta, de sarutul cald pe buzele mele inghetate, de ranile facute in incercarea mea prosteasca de a ajunge iar la tine… fiecare dimineatza ma aduce mai aproape de clipa in care voi realiza ca esti doar un strain; sau ca nu te voi putea uita…
mi-ar fi poate mai usor sa uit daca nu as stii ca sunt de vina. iertare ti-am cerut si m-ai iertat. dar nu e de ajuns! mai trebuie sa platesc cu o viatza dedicata durerii. te-am iubit atat de mult si n-am stiu… am privit cum te stingeai in chinuri, cum te inecai in lacrimi si am ramas mai rece decat piatra… astazi degeaba le regret pe toate caci te-am piedut si prea tarziu e ca sa intervin.
ti-ai gasit fericirea in brate la aceea care stie sa iti arate bucuria, emotia si iubirea atunci cand te strange in brate dimineatza, atunci cand o saruti de ”noapte buna”. eu n-am stiu sa le arat sau nu am vrut… si platesc pt asta. sper insa sa nu existe nici o asemanare intre mine si EA. n-as vrea sa stiu ca exista cineva asemanator ca mine, dar mai buna. as vrea sa stiu ca eu mai buna de atat nu pot sa fiu, ca nu ar fi fost destul sa fiu mai buna. as vrea sa pot crede ca de vina ai fost tu, ca nu erai asa cum am vrut eu, ca nu m-ai iubit suficient ca sa ramai langa mine… as vrea asta, sincer.
tot ce mia ramas este o amintire trista care uneori paleste si imi da ragaz sa imi mai vindec cate o rana. dar, rana ce se vindeca intr-o zi, se deschide atunci cand vad poza ta cu Ea. Cutite in inima ma fac sa trezar, o ameteaza si-o caldura ma apasa… esti cu ea, pot sa suport. dar nu pot sa stiu ca te face fericit, ca iti pare bine ca nu mai suntem impreuna, ca m-ai uitat…
macar ca asta mi-as dori din toata inima: sa te uit; sa ma refac in intregime si apoi sa te pot privi in fata si sa zambesc…
Hello world!
Pentru inceput as vrea sa ma prezint…
Nu sunt multe de spus, deoarece s-au zis prea multe ca sa mai fie ceva de adaugat. Pentru unele persoane sunt doar o simpla fata fara minte care iubeste mereu pe cine nu trebuie; pentru alte persoane sunt acea fata care e mereu cu zambetul pe buze(sau era inainte de … Inainte de El); pentru alte persoane, din pacate, foarte multe, nici macar nu exist; pentru cateva persoane sunt acea persoana care e langa ei mereu cand au nevoie de cineva; pentru o persoana sunt TOTUL, iar pentru EL sunt NIMIC. Pentru mine… sunt o umbra a ceea ce am fost o data, o simpla cutie cu amintiri (vesele, triste, dureroase sau neclare).
Ceea ce pot spune e ca ma caracterizeaza incapatanarea de a face mereu ceea ce tind eu sa cred ca e bine, oneori chiar si ceea ce sunt aproape sigura ca nu e bine, in speranta unui deznodamant surpriza si sinceritatea cu care de cele mai multe ori am avut de pierdut, nu de castigat. Totodata dau dovada de autocontrol atunci cand ceva nu merge conform planului si mereu merg pana la capat.
Am inceput sa scriu in acest blog deoarece mintea mea e framantata de zeci si sute de ganduri, intrebari, dorinte, vise si batalii pierdute. Poate se mai gasesc astfel de persoane care tanjesc dupa niste randuri de alint, de usurare, care se pot regasi intre randurile lui.
Tind sa precizez inca de la inceput ca desi critica nu e usor de suportat, nu am asa sterg nici un comentariu care mi se pare ca-mi lezeaza mandria si onoarea. Sunt ceea ce sunt si nu mi-e rusine cu mine sau cu gandurile mele.
