As vrea sa dau timpul inapoi
Imi lipseste siguranta cu care faceam totul atunci cand stiam ca esti langa mine si bucuria din privirile tale atunci cand vedeai ca am reusit singura. Ai fost, pe undeva, stalpul meu de sprijin. Nu trebuia sa ma sustii, doar sa stiu ca esti acolo si ma poti sustine, si ma avantam in orice colt de lume fara teama ca as putea resimtii durerea…
Nu a trecut decat un an jumate de cand a inceput adevarata poveste…
Mi-ar fi placut sa nu fi facut atatea greseli in aceasta poveste. Amandoi. Eu am gresit bazandu-ma prea mult pe sentimentele tale pentru mine, crezand ca daca ma supar si plec (ca un copil prostut) tu vei veni dupa mine si atata vei incerca sa ma aduci inapoi in viata ta pana vei reusi. Intr-un final, am plecat. Ai plans in fata mea, m-ai implorat…
Un cutit in inima simt acum cand ma strafulgera acele amintiri. Ti-am zis ca plec si inainte de asta am fost pana la o prietena. Cand am venit acasa ma asteptai cu lumanari, cu UB40 si cu o sticla de Angelli… Ma durea sufletul cand vedeam prin ce treci. M-ai luat de mana, ne-am dus la masa si mi-ai dat un trandafir. Plangeai. Acum, cand scriu aceste randuri, plag eu… Daca as fi putut atunci sa ma intorc din drum. Nu m-am intors si o sa regret mereu. Ai incercat sa vb cu mine, dar nu ai avut cu cine. Fiecare vorba de-a mea, te ranea mai mult; te raneam cu buna-stiinta crezand ca astfel nu vei mai face greseala a doua oara, crezand ca meriti. Probabil ca ai meritat, dar nu eu eram cea in masura sa te pedepseasca… Cand m-am ridicat sa plec, m-ai rugat sa iau trandafirul cu mine. Il mai am si acum!
Imi aduc aminte ca inainte cu o zi m-ai rugat sa stau cu tine sa ne uitam la “The gost”. M-ai tinut in brate atat de strans. Ma sufocam. Eram agitata si nervoasa; nu intelegeai ca nu te puteam ierta pentru ceea ce ai facut?!? Am plans, dar nu cred ca m-ai vazut. As fi vrut sa te pot ierta… dar nu puteam. Nu atunci.
In ziua in care ti-am zis ca eu voi pleca, ceva a murit in tine, dar am constientizat abia apoi ce mult rau ti-am facut. Simt acum tot ce simteai tu cand m-ai pierdut. Probabil chiar mai mult. Toata noaptea urmatoare nu ai dormit deloc. Si nici eu. M-ai tinut in brate, crezand ca dorm, ma mangaiai usor sa nu ma trezesti si din cand in cand, ma sarutai… (Plang!) D-ne, ce n-as da sa dau timpul inapoi! Macar pana la acea secunda… Stiu ca n-ar fi fost prea tarziu inca. Nu o sa uit niciodata doua nopti din viata mea: cea in care am facut dragoste cu tine pentru prima oara si cea in care te-am distrus.
Doamne, te rog fa ceva si ia-mi durerea asta din suflet. Regret, plang, mor incet in fiecare zi. Da-mi puterea sa merg mai departe pana voi uita de el, de tot ce simt; pana iubirea mea se va transforma in amintire. Cel mai mult ma doare sa stiu ca luni de zile el a vrut sa ne impacam si eu nu, iar cand intr-un final am decis ca l-am iertat, el are pe altcineva…
El nu va ajunge niciodata, cred, sa citeasca acest blog. Pentru ca daca l-ar citi m-as simti vulnerabila. Mi-ar stii oribilul secret: nu am avut de ce sa-l iert niciodata si nici nu am incercat sa-l pedepsesc pentru fapta lui, eram doar plina de durere si am actionat in consecinta; nu am avut dreptul sa fac asta , dar am avut taria; cand mi-a trecut durerea am realizat acest lucru, dar era prea tarziu… Prea tarziu cu 5 minute.
Scrisoare catre Moshu’
E devreme inca, dar am inceput de pe acum cu Moshu’ ca sa aiba timp sa imi indeplinesca dorintele pana la iarna…
“Draga Mosule, Chiar daca nu ti-am scris niciodata, in fiecare an mi-am dorit acelasi lucru. In fiecare an, in fiecare zi, in fiecare ceas, in fiecare clipa imi doresc neincetat acelasi si acelasi lucru.
Imi doresc sa am puterea sa cred in imposibil, imi doresc sa am senzatia ca pot cuprinde marea dintr-o privire, imi doresc sa pot urca muntii si sa am puterea sa o iau de la capat, sa intind bratele spre cer si atunci cand le inchid sa cred ca am cuprins Universul, sa prind un fulg de nea si sa-l daruiesc, in toata splendoarea lui, cuiva drag, sa adun picaturi de ploaie si sa-mi fac din ele colier, sa pot aduna toate florile din lume ca sa le pun la picioarele persoanei iubite si ele sa-i sopteasca toata iubirea mea. Imi doresc sa pot vorbi cu stelele si ele sa-mi spuna misterele noptii, sa pot convinge natura – pasari, copaci, vant, ploaie, zapada sa duca cu ele oriunde in lume iubirea mea si dorul meu. Sa le duca pana acolo unde il vor gasi pe el si atunci sa-i cante, sa-i adie, sa-i ploua, sa-i ninga tot ceea ce sunt eu si tot ceea ce simt pentru el.
Si cand la ceas de seara, pe usa va intra el, nins de iubirea mea, vom fi inteles amandoi ca m-a gasit si ca l-am gasit.
Deci Mosule cam asta imi doresc de Craciun.”
