Bubulina228’s Weblog

O noua zi, o noua dimineata… Fiecare dimineata ma face mai vulnerabila si fiecare vis din timpul noptii ma rascoleste mai tare. As mintii daca as spune ca te visez in fiecare zi; te visez cel mult o data pe saptamana, dar trairile din vis sunt atat de reale si de puternice…

Vorbeam ieri cu o prietena si dezbateam durerea mea. Ea sustine ca ar fi trebuit sa imi treaca deja. Au trecut 2 luni jumate de cand am aflat ca nu ma mai vrei si ca te-ai indragostit de EA. Au trecut 2 luni jumate, dar eu nu ma simt mai bine. Ma simt intr-un continuu regres. De cate ori ma rascoleste dorul de tine, ma sperie gandul ca ar fi trebuit sa te fi uitat deja si totusi nu am facut-o. Daca nu voi reusi niciodata acest lucru? Mi-e teama! Nu vreau o viata traita in umbra amintirilor cu tine, refuz sa traiesc doar pentru a te iubi!

Desi mi-e frica sa imi pun aceasta intrebare, nu ma pot abtine: pentru ce traiesc acum? Pe tine te-am pierdut, si tu erai totul. Mintea mea face eforturi sa scoata la iveala alte motive pentru care merita sa traiesc, motive pentru care am trait inainte sa te cunosc pe tine… Dar ratiunea, in plina nebunie, imi spune ca inainte am trait ca sa te intalnesc pe tine. Si acum? Ce se va intampla cu mine? Te-am intalnit, te-am iubit si… acum ce? Te voi iubi mereu? As vrea sa ma sacrific si sa te iubesc numai pe tine pana dincolo de viata, dar nu fac acest lucru din doua motive: intr-o lume atat de sadica, gestul meu ar fi doar o picatura in ocean, iar in al doilea rand asta nu mi te-ar aduce inapoi. Deci nu merita.

In cele din urma ajung cu greu la o concluzie: viata mea trebuie traita nu pentru a avea timp si resurse sa te recuceresc sau pentru a-ti face tie viata mizerabila, ci pentru a ma putea bucura de viata dupa ce te voi uita. Momentan, refuz sa cred ca acest lucru ar fi imposibil! Au facut-o si altii, deci nu e imposibil. Am sa te uit si am sa redevin ceea ce am fost inainte: “o dulceata de fata”.