Bubulina228’s Weblog

Imi aminteam lacrimile, imi aminteam dorinta de a-l vedea iarasi, fie si numai pentru un moment, si-mi aminteam planurile de recucerire. Insa nu mai tineam minte (si ce bine era…) acea pustietate din suflet, disperarea, senzatia de sufocare. Nu mai stiam ce inseamna durerea fara leac. Acel loc mi-a amintit, m-a speriat si m-a pus pe ganduri. Pentru ca plasturele care mi-a alinat durerea a fost tot el, acela care-mi cauzase rana pe suflet. Si il iertasem pentru ca nu imi aminteam cat de mult duruse.

Ma simteam sigura, invincibila si mandra de mine ca am reusit sa schimb iubirea in prietenie si am demontat dictonul conform caruia dragostea nu se transforma nicicand in amicitie. Mintea mea vesnic inocenta incepuse sa creada ceea ce repetam, cand in realitate nu faceam altceva decat sa imi gasesc neincetat pretexte pentru a-l tine aproape – in orice forma, numai aproape sa-mi fie. 

Am dezvoltat, sunt sigura, dependenta fata de acest barbat. Am dobandit rezistenta la oricare altul. Si caut zilnic pretexte pentru a-mi lua “doza” fie si numai printr-un mesaj. De iubit, nu cred ca il mai iubesc, insa din ratiuni practice: stiu ca iubirea pentru el imi aduce nefericire. Din pacate, nu pot iubi pe nimeni altcineva. Am uitat.

Nu stiu sa mai iubesc, nici macar nu mai caut dragostea. Constat cu surprindere si tristete ca intalnesc fericirea langa barbati care imi aduc liniste si nu iubire. Nu am mai simtit entuziasm, placere, emotie la primele intalniri. Sunt geloasa pentru ca imi amintesc ca asa ar trebui sa fiu. Buzele mele rostesc “te iubesc” insa sufletul meu doarme nepasator. Corpul meu se rasfata in bratele altuia in timp ce inima mea nu simte nimic iar pe ecranul ochilor meu curg imagini care povestesc ceea ce era. Ceea ce a fost. Si a trecut.

Imi amintesc ca stiam sa fac dragoste. Innebuneam de placere in bratele unui barbat care nici macar nu stia sa mi-o provoace. Sufletul meu insa era implinit, iar trupul se supunea bucuros placerilor inimii.